Microclimatul in adaposturile pentru iepuri

Printre particularitatile fiziologice, care obliga crescatorul la o conduita tehnologica aparte, reactivitatea neuroendocrina la factorii de mediu este dominanta, capabila sa joace un rol foarte important in declansarea fenomenelor patologice. Modificarile factorilor de mediu (temperatura, umiditatea, ventilatia, teama, zgomotele, lumina, mirosurile etc.) constituie pentru iepuri stresuri majore care influenteaza, prin sistemul nervos central, activitatea glandei suprarenale, provocand secretia unei cantitati sporite de adrenalina.


Prima actiune a acestui hormon determina modificari asupra presiunii arteriale si accelerarea batailor inimii (tahicardie), diminuarea peristaltismului si tranzitului digestiv (oprirea cecotrofiei) dezechilibrul ph-ului intestinal in directia alcalozei (favorizarea dezvoltarii florei colibaciliare, lezarea integritatii intestinale, hemoragii si necroze, enterite si enterotoxiemie), favorizarea starii congestive inflamatoriie a cornetilor nazali din caile respiratorii superioare (jetul si inmultirea exagerata a germenilor saprofiti, Bordetella si Pasterurella).

In a doua faza, adrenalina, declanseaza o reactie neurovegetariana repercutanta asupra metabolismului glucozei si ionilor sanguini, provoaca deshidratarea organismului, perturbarea oxigenarii pulmonare, care genereaza faza neuroendocrina a socului.

Neluarea in considerare a acestor particularitati fiziologice a determinat esecuri si, ca urmare, patrunderea tarzie a iepurilor printre speciile crescute in sistem intensiv (industrial). Trebuie sa retinem ca zgomotele obisnuite produse de ventilatoare, manipularea utilajelor, etc., care se repeta zilnic, nu provoaca stresuri. In schimb, variatiile bruste de temperatura, umiditate, ventilatie, zgomote puternice si neobisnuite, duc la aparitia de puternice tulburari. Pentru a valorifica la maximum potentialul productiv al iepurilor este important ca acestia sa nu aiba de luptat cu diferitii factori externi din mediu. Pentru aceasta este necesar sa se tina cont de urmatorii factori de mediu:

Temperatura. Unul dintre cei mai importanti factori de microclimat, exercita o actiune directa asupra starii de sanatate a iepurilor (frigul este o cauza a bolilor respiratorii si digestive, in timp ce caldura este factorul cauzal al indigestiilor si afectiunilor respiratorii).

Deasemnea reproductia este redusa foarte mult in perioadele calde, cand se observa o marire a numarului montelor care nu sunt urmate de fecunditate, ca urmare a diminuarii spermato-genezei si a apetitului sexual, care este toal incetat in cursul iernii, daca nu se efectueaza in adaposturi climatizate. Cresterea temperaturii de la 20 la 30°C duce la scaderi de peste 20% ale consumului zilnic, care antreneaza si reduceri ale performantelor de crestere, viabilitatii embrionilor si a productiei de lapte a iepuroaicelor. Atmosfera din interiorul adapostului, de exemplu temperaturi ridicate, determina marirea concentratiei de amoniac si a vaporilor de apa, care favorizeaza dezvoltarea microbismului.

Umiditatea. De regula umiditatea nu pune probleme deosebite pentru iepuri. Observatiile au aratat ca iepurii sunt sensibili la o umiditate scazuta (inferioara lui 55%) si sunt rezistenti la umiditati ridicate (explicat de faptul ca iepurele salbatic sta pe pamant in conditii de umiditate chiar de peste 90%). Limita confortului optim o reprezinta umiditatea de 65-80%, nivel posibil de realizat fara instalatii speciale. Umiditatea devine un factor agresiv in conditiile in care temperatura depaseste limitele confortului si anume temperatura ridicata (aproape de temperatura corpului), sau atunci cand caldura latenta (sub forma de vapori de apa) nu mai poate fi evacuata (evaporarea foarte slaba), iar organismul ajunge la o situatie grea care poate duce la prostratie. Perioadele de calduri mari cu umiditate peste 90% pot pune probleme deosebite cresterii iepurilor. Sau atunci cand temperatura foarte scazuta si umiditatea este aproape de saturare, se produce condens pe peretii adaposturilor rau izolate, pe grilajele custilor si pe peretii cuiburilor de fatare metalice. In plus apa fiind un bun conducator termic, frigul devine accentuat, ducand la pierderi de caldura prin convectie si conductie la nivelul iepurilor (sursa de declansare a bolii respiratorii si digestive).Ventilatia. In special pentru aceasta specie, are un rol important in: reinnoirea aerului viciat din adaposturi si oxigenarea lui; evacuarea gazelor nocive; scaderea temperaturii si excesului de umiditate din adaposturi. Gazele nocive care pot exista in adaposturile pentru iepuri sunt de doua feluri: gaze grele (bioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat) si gaze usoare (metanul si amoniacul) si apar ca urmare a respiratiei iepurilor (care degajeaza vapori de apa si CO2) si a fermentatiei dejectiilor (si a dejectiilor insasi, care prin fermentare elimina amoniac si hidrogen sulfurat). Evacuarea gazelor nocive diminueaza incidenta afectiunilor respiratorii dar si digestive. Se apreciaza ca limita tolerabila de amoniac este de 20-30 ppm, peste acest nivel ambianta devine periculoasa, concentratia optima fiind de 5ppm.

Putem preciza ca viteza aerului la nivelul iepurilor de 0,30-0,40m/s este bine acceptata de iepuri vara, pentru a le asigura pierderile de caldura ale organismului. In schimb iarna valorile optime se reduc intre 0,10-0.20m/s, pentru a se micsora schimbul de aer intre organism si mediul inconjurator. Normele de ventilatie acceptate la ora actuala variaza de la 1 la 3m³/ora/kg greutate vie, in functie de temperatura ambianta. Vara se va mari debitul aerului. In cresterea iepurilor se folosesc doua tipuri de sisteme de ventilatie: Ventilatie statica (aplicata in cresterea gospodareasca a iepurilor si in adaposturile cu densitate mica de animale), bazata pe diferenta de densitate intre aerul cald din interior si cel rece din exterior si ventilatie dinamica (in care diferenta de presiune este creata prin ventilatoare).

Lumina influenteaza mult productia, comparativ cu majoritatea celorlalte animale, indiferent de varsta, sex, sau stare fiziologica in care se afla iepurii dintr-un adapost-hala. Pentru femele de reproductie, o perioada de lumina de 15-16 ore pe zi permite in acelasi timp un grad ridicat de acceptibilitate al masculilor si realizarea unei productii constante in tot timpul anului.

In cazul in care femela refuza de mai multe ori masculul (procent de acceptare, in medie, sub 50%, pe o perioada de 2 saptamani consecutiv) este bine sa se mareasca perioada de lumina pentru reproducatori cu 1-2 ore pe zi, prin modificarea orei de stingere si nu a celei de aprindere. Depasirea duratei zilei lumina de peste 17 ore produce perturbari in comportamentul iepurelui. Pentru masculii la reproductie un program de 10 ore lumina si o temperatura de (15-16°C) stimuleaza si mentine ritmul de reproductie (in sistemul industrial, hale cu efective mari, se aplica acelasi program de lumina si anume 14-16 ore pe zi, intrucat atat femelele cat si masculii sunt cazati comun, iar programul influenteaza intr-o oarecare masura activitatea reproductiva a masculilor.