Furajele folosite in hrana iepurilor de casa

Hrănirea iepurilor este unul dintre principalii factori prin care crescătorul poate acţiona pentru obţinerea unor performanţe superioare de producţie şi pentru o eficienţă economică mare. Aceste rezultate se obţin folosind furaje care conţin substanţele nutritive necesare pentru procesele vitale din organism (proteine, grăsimi, substanţe minerale, vitamine, hidraţi de carbon, celuloză şi apă). În sistemul gospodăresc de creştere a iepurilor se folosesc furaje cultivate şi cele din surse proprii produse în gospodărie.

Datorită aparatului digestiv şi particularităţilor de digestie, iepurii au posibilitatea să folosească destul de bine nutreţurile verzi, nutreţurile fibroase uscate, precum şi rădăcinoasele şi tuberculiferele care reprezintă hrana lor de bază, completată cu suplimente de furaje concentrate.

Iepurii sunt rozătoare ierbivore. Un lucru important de care trebuie să ţinem seama este faptul că aceştia consumă hrana necesară în 24 de ore în circa 70-80 de tainuri, iar un tain durează 1-2 minute. Este foarte important ca hrana să se dea la discreţie.

În perioada de vară nutreţul verde provenit fie din culturile plantelor furajere, fie din diverse resurse ocazionale reprezintă o importantă sursă de hrană pentru iepurii de casă. Acest furaj are o compoziţie echilibrată în substanţe proteice cu valoare biologică ridicată în vitamine şi săruri minerale uşor asimilabile. În acelaşi timp, nutreţul verde este suculent, uşor digestibil şi asimilabil, iar clorofila intervine în funcţia hematoproteică, luând parte la formarea hemoglobinei. Animalele care-l consumă în perioada de vară devin mai rezistente la influenţele negative ale diver­şilor factori de mediu. Furajele verzi stimulează activitatea sexuală, producţia de lapte a iepuroaicelor şi vitalitatea produşilor. Plantele verzi pot avea şi efecte negative asupra iepurilor atunci când se administrează în stare umedă. De aceea se recomandă ca după cosire să fie lăsate câteva ore la soare să se pălească.

Cele mai valoroase furaje verzi sunt leguminoasele şi gramineele. Leguminoasele se caracterizează printr-un conţinut ridicat de proteină, substanţe minerale şi vitamine. Lucerna şi trifoiul sunt cele mai bogate în proteină şi se pot administra atât ca masă verde vara, pălite la soare, cât şi sub formă de fân, iarna.

Lucerna este indispensabilă iepuroaicelor gestante şi în lactaţie, precum şi în hrana tineretului cunicul. Cel mai bun fân de lucernă este cel cosit înainte de înflorirea plantelor. Lucerna prea tânără produce diaree.

Trifoiul este o plantă furajeră cu valoare nutritivă apropiată de cea a lucernei. Ca masă verde trebuie administrat cu prudenţă deoarece produce limfatemii atunci când este dat în cantităţi exagerate.

Sparceta este o plantă cu valoare nutritivă ridicată, care produce masă verde primăvara mai timpuriu decât lucerna şi trifoiul. Are avantajul că, administrată în hrana iepurilor, nu produce limfatemii.

Din categoria nutreţurilor verzi face parte şi iarba de luncă a cărei valoare nutritivă este apropiată de aceea a furajelor cultivate. Este compusă din floră complexă, cea mai valoroasă fiind aceea în care predomină speciile de leguminoase, în special trifoliene. Iarba recoltată de pe marginea drumurilor, a şanţurilor este contraindicată deoarece are mult praf şi adeseori conţine substanţe chimice ce produc tulburări gastrointestinale şi chiar intoxicaţii. Ca masă verde în hrana iepurilor se poate folosi şi mazărea furajeră, care se recoltează în faza de formare a păstăilor şi se administrează ca plantă întreagă.

Gramineele asigură o bună parte din furajele ce intră în hrana iepurilor. Se cultivă în special secara, orzul şi porumbul furajer. Secara masă verde este primul furaj de primăvară pe care iepurii îl consumă cu multă plăcere. Orzul este un valoros nutreţ verde ce se cultivă fie singur, fie în amestec cu mazărea sau măzărichea din borceagul de primăvară. Porumbul furajer este un nutreţ ieftin şi cu valoare nutritivă apropiată de cea a lucernei, însă sărac în proteină digestibilă.

Varza furajeră face parte dintre nutreţurile suculente ce asigură toamna târziu un nutreţ consumat cu plăcere de iepuri. Conţine multă apă şi poate produce tulburări gastrointestinale. În cantităţi mici trebuie administrate şi frunzele de sfeclă al căror conţinut mare de oxalaţi produc enterite şi intoxicaţii. Pe timpul iernii sfecla furajeră, sfecla de zahăr, guliile şi morcovii constituie sursa importantă de suculente. Iepurii consumă şi sfecla roşie ce poate fi dată crudă, fiartă sau opărită. Are avantajul că nu produce tulburări digestive.

Spanacul şi salata se pot administra în cantităţi nelimitate. Trebuie să ţinem seama de efectul lor laxativ care impune administrarea în hrana iepurilor după o perioadă de obişnuire treptată. Dacă diareea apare se amestecă în suplimentul de concentrate uruite praf de cărbune vegetal, după care afecţiunea dispare.

Frunzarele constituie un furaj avantajos, din luna mai până în luna august. Valoarea lor nutritivă se apropie de cea a ierbii de luncă şi conţine multe elemente nutritive. Vara se recomandă ca furajarea cu frunzare să se facă o dată la două zile pentru a neutraliza efectul laxativ al celorlalte furaje verzi. Folosirea frunzarelor ajută mult şi la tocirea dinţilor. Cele mai valoroase frunzare sunt cele de salcâm, plop, mesteacăn, tei, salcie, stejar. Peste iarnă se păstrează la loc uscat şi se administrează ca atare.

La furajarea de iarnă a iepurilor, un furaj tradiţional îl reprezintă cartoful. El conţine puţină albumină, dar din punct de vedere biologic are o valoare deosebită. Coaja cartofilor conţine o substanţă toxică numită solanină. Din această cauză se administrează fierţi sau opăriţi, după care apa de fierbere se aruncă.

Din categoria nutreţurilor fibroase în hrana iepurilor pe timp de iarnă se folosesc fânul şi paiele. Conţinutul fânului în calciu şi magneziu sunt de mare importanţă în furajarea tineretului cunicul. Paiele de cereale se asigură atât pentru hrană cât şi pentru cuiburile de fătare. Se vor administra cel puţin o dată pe săptămână şi ori de câte ori apar tulburări digestive.

Nutreţurile concentrate cerealiere se administrează ca supliment în cantităţi de 20-25 g/zi/cap, sub formă de grăunţe măcinate, ordinea valorii lor biologice pentru iepuri fiind ovăz, grâu, orz, porumb. Ovăzul activează funcţiile vitale şi stimulează activitatea sexuală, fiind acomodat atât în hrana reproducătorilor cât şi a tineretului. Orzul este bogat în substanţe nutritive cu grad ridicat de digestibilitate, putând înlocui în mare măsură orzul.

Porumbul se administrează în hrana iepurilor numai sub formă de uruială şi în amestec cu celelalte concentrate. Are conţinut scăzut de albumină şi nu este recomandat în hrana reproducătorilor deoarece îi predispune la îngrăşare. Grăsimea se depune în jurul organelor interne, ceea ce face ca femelele să intre în călduri, ovulaţia este împiedicată să se realizeze şi se instalează sterilitatea. De aceea amestecul de concentrate nu trebuie să conţină mai mult de 20% uruială de porumb. Amestecul destinat tineretului care va fi sacrificat poate avea 40% porumb uruit. Uruiala de porumb se pregăteşte doar pentru consumul la 3-4 zile pentru a nu se altera.

Secara furajeră are un grad redus de digestibilitate, iar când conţine cornul secarei produce intoxicaţii grave şi avorturi. Utilizarea ei în hrana iepurilor este riscantă.

Nutreţurile concentrate leguminoase (mazărea, fasolea, soia, bobul, lintea) sunt bogate în substanţe proteice şi se folosesc pentru completarea deficitului de proteine digestibile din seminţele de cereale. Mazărea se administrează în prezent de 10-15% în amestecul de uruieli pentru tineret şi animalele de reproducţie, pe lângă furajele verzi. Vara se poate administra şi ca plantă întreagă. Iarna nu trebuie să depăşească 10% din amestec deoarece produce constipaţii.

Seminţele de soia reprezintă un furaj mai valoros decât mazărea, cu un conţinut deosebit de proteine şi lipide (17,5%). În proporţie mai mare de 10% din amestecul de uruieli boabele de soia devin toxice.

Deoarece furajele vegetale nu acoperă necesarul de săruri minerale din organismul iepurilor, este necesară administrarea întregului complex de săruri minerale.

Sarea furajeră se găseşte sub formă măcinată sau sub formă de bulgări pentru lins. Bucăţile de sare se atârnă cu o sârmă în fiecare cuşcă sau se aşază pe suporturi improvizate pentru a nu se murdări. Pentru acoperirea necesarului de calciu se va introduce în amestecul de concentrate uruite 2% calciu furajer. Pentru a satisface nevoia de fosfor, iepurilor li se va administra făină de oase care conţin atât fosfor cât şi calciu în cantităţi echilibrate.

Apa este factorul cel mai important în creşterea iepurilor, necesară pentru desfăşurarea corespunzătoare a proceselor vitale, a creşterii şi dezvoltării acestora. Iepurii adulţi consumă zilnic o cantitate de apă de două ori mai mare decât substanţa uscată ingerată, iar tineretul de 1,5 ori. Consumul de apă al unei iepuroaice împreună cu puii pe care-i alăptează este de circa 2,5 litri pe zi. Insuficienţa apei duce la reducerea considerabilă a consumului de furaje şi la scăderea greutăţii corporale. De aceea apa curată, nu prea rece şi fără germeni patogeni, trebuie asigurată în permanenţă.